Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








O lume într-o cetate

        de Carmen Teodora Făgeţeanu

Creaţia literară a lui Bogdan Boeru este vastă şi diversă. S-a lansat ca poet, cu volumele Înfiorate, cele patru vânturi (1999) şi Cântece păgâne (2002). A făcut repede trecerea spre proză, exersându-se destul de mult în nuvele (Nesfârşiri, 2003; Ovidius astfel, 2009; Farul ospitalier, 2011; Cartea destinelor, 2015), apoi, spre roman (Nocturna, 2005). În ultimii ani s-a impus prin romanul Şapte sute şaptezeci (2017), care îl are în centru pe marele exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso, şi prin volumele de non-ficţiune Două eseuri călătoare (2017) şi Convergenţe spirituale. Eseu despre o posibilă sintaxă a sacrului (2020).

Din căutările sale întru sacralitate a crescut, după cum se putea intui, chiar dacă nu ar fi mărturisit-o deschis, cel mai recent roman, Benedictiana. Este o construcţie impresionantă atât prin dimensiuni, cât şi prin tehnica scriiturii, în care, cred, putem simţi şi experienţa de muzician a autorului (membru al formaţiilor Interitus Dei şi Mysteria). Benedictiana are aerul unei simfonii. Pune laolaltă reconstituiri istorice detaliate, adesea cu indicaţii cinematografice, puseuri mistice şi reflecţii cât se poate de reci, chiar dure. Deşi contextul este riguros conturat, nu avem de a face cu o scriere istorică. Deşi întâmplările sunt spectaculare, nu avem de a face cu un roman de aventuri. Sau nu doar cu atât!

Centrul acţiunii este plasat într-o cetate imaginară, stăpânită de creştini, în vremea celei de a doua Cruciade. De aici, numeroase rătăciri în timp şi spaţiu, dar, după cum aflăm din glasul unei sponsa Christi, a rătăci nu înseamnă a te rătăci. Din Benedictiana suntem purtaţi prin întregul Orient, din secolul al XII-lea ajungem uşor până în zilele noastre. Nu direct, ci prin marile teme puse în discuţie.

Cartea este o pledoarie pentru regăsirea a ceea ce ne uneşte, a etern-umanului atât de adesea obturat, deturnat pentru scopuri aparent nobile, chiar sacre, dar, în realitate, cât se poate de mundane. Ideea de sacru ne însoţeşte permanent, tocmai pentru a ni se releva că este ireductibilă la vreunul din marile curente cărora oamenii le sunt supuşi fără a li se lăsa loc de întrebări. Aşa ajung să vadă complet diferit acelaşi lucru, să numească divinitatea şi omul „în feluri şi chipuri diferite”. Chiar numele cetăţii, Benedictiana – locul binecuvântat, este pentru adversari Al-madinat al-maleuna, „Oraşul Blestemat”. „Între Dracu ştie! şi Aşa a vrut Dumnezeu! este atât de mult fatalism, încât pute a ipocrizie”, ne spune autorul.

Apare frecvent în cartea lui Bogdan Boeru ideea de predictibilitate, de care oamenii sunt dependenţi, de care „au nevoie ca de aer” şi care, odată spulberată, îi aruncă în derută, făcându-i vulnerabili. Pentru că atunci le poate fi indusă uşor frica. Nu e nevoie de un motiv real pentru asta, sunt suficiente „culorile ţipătoare ale unei poveşti captivante în care mereu existau nişte alţii care jucau rolul duşmanului”. Vorbele, poveştile sunt esenţiale. Oamenii se apără şi atacă prin ele. „Nu cucereai un popor până nu îi demolai credinţele şi ridicai pe ruinele lor templele propriilor tale idei!... Nu cucereai un popor până nu îi culcai la pământ învăţaţii şi nu le ardeai cărţile… Nu cucereai un popor până nu instaurai frica în fiecare suflet subjugat”. Iar în altă parte: „Cum sădeşti frica? Simplu! La fel cum aprinzi şi patimile. Vindele o poveste! Cu cât mai şocantă, cu atât mai bine, fiindcă şocul, mai ales dacă e livrat pe un ton grav sau panicat de o autoritate pe care nimeni nu o poate contesta, prinde mai bine decât orice adevăr… Cu cât mai întortocheată povestea, cu atât mai bine!”.

Bogdan Boeru, dimpotrivă, a scris ampla, „întortocheata” şi pe alocuri şocanta poveste tocmai pentru a atrage atenţia asupra acestei situaţii şi cu speranţa că ea poate fi contracarată. În naraţiune apar personaje care transcend lumea în care trăiesc, care văd mult mai departe, oameni care sunt „deschişi la a cuprinde şi a-şi însuşi credinţe străine” sau măcar a le accepta, fără a le considera bariere între ei. Totuşi, sunt prizonieri ai lumii în care trăiesc. Libertatea lor e limitată, dacă nu chiar anulată de prejudecăţile din jur.

Sunt memorabile clarvăzătoarea Zhiva, cea născută de două ori, ori cavalerul scoţian Walter, cel capabil de revelaţie, care cunoaşte captivitatea la propriu, dar care nu încetează să avertizeze lumea cu privire la pericolul real care o paşte. Cruciat pornit la război, pentru el victoria înseamnă, de fapt, să ajungă să scrie istoria Cruciadei, chiar dacă ar imagina-o, căci „asta face un scriitor: imaginează lucruri”.

Finalul poveştii aduce o bătălie crâncenă pentru cucerirea-apărarea cetăţii Benedictiana, o luptă între templieri şi sarazini, catastrofală pentru ambele părţi. Conducătorii luminaţi, Ademar şi al-Hakim, erau de acord că lupta putea fi evitată, c㠄fiecare are peticul său de pământ, mai mic sau mai mare, şi putem face în aşa fel încât să nu ne deranjăm unii pe alţii. E loc sub Soare pentru toţi”, dar... „în alte condiţii”.

Există astăzi alte condiţii? Nu, dar trebuie să le creăm! Printre altele, şi prin literatură.

Nr. 06 / 2023
Nicolae Prelipceanu – laureat al Premiului Naţional pentru Poezie „Lucian Blaga” – Opera Omnia

Festivalul Internațional „Tudor Arghezi”, ediţia a XLIII-a

In memoriam Mircea Braga

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

„Gâlceava” dascălului cu societatea
de Gabriel Coşoveanu

Universitatea în trecere
de Cătălin Pavel

Solitar de duminică (1)
de Gheorghe Grigurcu

Ocupantul eliberator
de Nicolae Prelipceanu

„Cernăuţii şi gustul cenuşii” – Expoziţie Constantin Flondor la Elite Art Gallery
de Cristian-Robert Velescu

Cuib de barză
de Mihai Ghiţulescu

Bluesul: condamnare pe viaţă!
de Dumitru Ungureanu

Povestea unui automaton
de Gela Enea

Aurelian Zisu: un aristocrat al boemei
de Ştefan Vlăduţescu

Despre arcanele înstrăinării şi resorturile prozei scurte
de Gabriel Nedelea

O reconciliere poetică
de Gabriela Gheorghişor

lampa lui Diogene

Nimic de pe frontul de Vest sau de pe frontul din Pacific nu se apropia ca intensitate şi spectaculozitate de ceea ce aflam de la aceşti oameni
de Bogdan Şerban-Iancu

Reflexivitate şi expresivitate în poezia lui Teodor Preda
de Florian Copcea

O lume într-o cetate
de Carmen Teodora Făgeţeanu

Pe urmele Scripturarului. Dumitru Chioaru – un poet al discreţiei melancolice
de Savu Popa

Convorbiri lirice de la distanţă
de Toma Grigorie

Poeme
de Gela Enea

Poezie
de Carmen Secere

Poezie
dee Daniela Micu

Poezie
de Anca-Ioana Câdă

Poduri de teatru: un gând mai bun ce învinge ura
de Daniela Firescu

Suflete sfâşiate
de Viorica Gligor

Intimismul şi sugestia magnetică a banalului
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Păsările se duc să moară în Peru
de Romain Gary

Raţiunea convertită în instinct este sânge albastru
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri